prospecte medicamente
dictionar medical
 cauta alfabetic prospecte de medicamente
A B C D E F G H I J K L M
N O P Q R S T U V W X Y Z 0-9
cauta medicament dupa nume
 cauta alfabetic in dictionarul medical
A B C D E F G H I J K L M
N O P Q R S T U V W X Y Z
cauta in dictionarul medical

Nu gasesti un medicament la farmacia de langa tine?

Farmaciile inscrise la pharmatrade.ro il pot avea. Il poti cauta in stocurile lor.
Daca momentan lipseste, poti lasa datele tale de contact, iar pharmatrade te va anunta cand acesta va fi disponibil intr-o farmacie.

medicament:

SYNALAR N, UNGUENT

Prospecte medicamente

producator: Zeneca

Forma de prezentare: Synalar N crema si unguent se prezinta sub forma unei creme miscibile cu apa, de culoare alba si, respectiv, sub forma unui unguent gras, fiecare continand 0,025% w/w fluocinolon acetonid Ph Eur si neomicina sulfat 3250 UI/g (0,5% w/w Ph Eur).
Proprietati: Fluocinolon acetonid este un anti-inflamator corticosteroid. Mecanismele sale de actiune sunt legate de producerea vasoconstrictiei si suprimarea permeabilitatii membranare, a activitatii mitotice, a raspunsului imun si a eliberarii mediatorilor inflamatiei. Neomicina sulfat este un agent antibacterian aminoglicozidic care inhiba sinteza proteica bacteriana. Gradul de absorbtie percutanata a fluocinolon acetonidului este determinat de numerosi factori cuprinzand vehicolul, integritatea barierei epidermice si folosirea pansamentelor ocluzive. Dupa absorbtie, fluocinolon acetonidul este metabolizat initial la nivel hepatic si excretat prin urina. Neomicina sulfat nu este absorbita prin tegumentul intact. Este absorbita in grad inalt de la nivelul zonelor larg denudate, arse sau cu procese de granulatie. Excretia se produce in acest caz sub forma nemodificata.

Indicatii: Synalar N este indicat in tratamentul dermatozelor inflamatorii incluzand eczema, dermatitele, seboreea si intertrigo, in care infectia bacteriana este prezenta sau posibila. Crema este in mod particular adecvata aplicarii pe suprafete umede sau purulente si pentru zonele de flexie ale corpului. Unguentul este adecvat leziunilor uscate.
Dozare si administrare: Adulti (inclusiv varstnici) si copii: Se aplica usor o cantitate mica la nivelul zonei afectate de doua-trei ori pe zi si se maseaza usor pana cand aceasta se absoarbe total prin tegument. Cand este necesar un pansament ocluziv, zona afectata trebuie mai intai curatata in totalitate. Apoi se aplica Synalar N si se acopera zona cu un pansament adecvat.

Contraindicatii: Synalar N este contraindicat in afectiunile primare ale pielii cauzate de bacterii, fungi sau virusuri si in rosacee, acnee, dermatita periorala, prurit ano-genital si in rash produs de scutece. Synalar N este contraindicat la pacientii cu antecedente de hipersensibilizare la neomicina. Synalar N nu trebuie aplicat in canalul auditiv extern la pacientii cu perforatie de timpan.

Precautii: in prezenta infectiilor virale sau fungice, trebuie instituit un tratament cu un agent adecvat. Daca nu se produce prompt un raspuns favorabil, Synalar N trebuie intrerupt pana se obtine controlul adecvat al infectiei. Folosirea steroizilor topici in cazul leziunilor infectate, fara a adauga un tratament anti-infectios adecvat poate determina raspandirea infectiilor oportuniste. Terapia continua, pe termen lung cu steroizi topici poate produce leziuni cutanate atrofice si dilatarea vaselor sanguine superficiale, mai ales cand se utilizeaza pansamente ocluzive sau cand se formeaza plicaturi ale pielii. Folosirea indelungata de steroizi topici sau tratamentul unor zone extinse, chiar neocluzive, poate determina o absorbtie suficienta a steroizilor pentru a produce aparitia trasaturilor de hipercorticism si supresia adrenala, mai ales la copii. Datorita riscului potential de nefro- si oto-toxicitate asociat neomicinei, utilizarea indelungata sau in doze mari a produsului trebuie evitata in conditiile in care este posibila absorbtia neomicinei. Synalar N, cu rare exceptii, nu trebuie aplicat la nivelul fetei. Daca este aplicat pe fata, aceasta nu trebuie facuta pe perioade mari de timp. Ochii trebuie evitati. Se recomanda ca la copii, tratamentul sa nu fie in mod obisnuit prelungit mai mult de cinci zile si nu se vor folosi pansamente ocluzive. Preparatele tip Synalar N nu sunt indicate in tratamentul dermatozelor la copiii sub un an. Steroizii topici nu trebuie in mod normal folositi in tratamentul placilor psoriazice extensive. In cazul folosirii steroizilor topici in tratamentul psoriazisului exista riscul atat al recidivelor tip rebound dupa dezvoltarea tolerantei cat si al psoriazisului pustulos generalizat. Afectarea functiei de bariera a tegumentului poate conduce la aparitia toxicitatii locale si sistemice. Este importanta supravegherea atenta a pacientilor. Tratamentul cu steroizi topici trebuie intrerupt daca se observa reactii nedorite.

Sarcina si alaptare: Administrarea steroizilor topici la animalele gestante poate determina tulburari ale dezvoltarii fetale. Relevanta acestei observatii pentru om nu a fost inca stabilita. Cand se considera ca tratamentul cu steroizi topici este necesar in cursul sarcinii, trebuie minimalizate atat cantitatea aplicata cat si durata tratamentului. Steroizii topici nu trebuie aplicati la nivelul sanilor inainte de alaptare. Cand se considera ca tratamentul cu steroizi topici este necesar pentru alte zone ale corpului, atat cantitatea aplicata, cat si durata tratamentului trebuie sa fie minime.

Reactii adverse: Se poate produce iritare la locul aplicarii, cu frecventa redusa, si rareori, au fost raportate reactii de hipersensibilizare. Tratamentul prelungit si intensiv, mai ales cand se folosesc pansamente ocluzive sau cand se produc plicaturari ale tegumentelor poate determina striuri, subtierea tegumentului, telangiectazie sau atrofie, precum si efecte datorate supresiei adrenocorticale (se vor consulta precautiile).
Supradozare: Este putin posibil sa se produca efecte toxice dupa ingestia accidentala a continutului tubului. Daca sunt ingerate cantitati mai mari si apar fenomene de toxicitate, trebuie administrat tratament simptomatic.

Conditii de pastrare: Se va pastra la temperaturi mai mici de 25 grade Celsius.
Efectul asupra abilitatii de a conduce autovehicole si de a manevra echipamente: Nu sunt necesare precautii in acest sens.

 
IMPORTANT!
Toate informatiile cuprinse in acest site au carcater STRICT INFORMATIV si nu pot inlocui indicatiile, sfaturile si prescriptiile personalului medical.Daca aveti probleme cu sanantatea sau credeti ca aveti probleme cu sanatatea, adresati-va medicului! Informatiile prezente in acest site nu se pot folosi sub nici o forma pentru diagnosticarea, tratarea sau prevenirea oricaror probleme de sanatate. Trebuie sa citi cu mare atentie prospectul! Informatiile si sfaturile legate de suplimentele nutritive nu au fost avizate de catre Ministerul Sanatatii si de catre celelalte organisme abilitate si nu au intentia de a diagnostica, trata, vindeca sau preveni nici o boala.

www.smartart.ro | web . print . id . photo