prospecte medicamente
dictionar medical
 cauta alfabetic prospecte de medicamente
A B C D E F G H I J K L M
N O P Q R S T U V W X Y Z 0-9
cauta medicament dupa nume
 cauta alfabetic in dictionarul medical
A B C D E F G H I J K L M
N O P Q R S T U V W X Y Z
cauta in dictionarul medical

Nu gasesti un medicament la farmacia de langa tine?

Farmaciile inscrise la pharmatrade.ro il pot avea. Il poti cauta in stocurile lor.
Daca momentan lipseste, poti lasa datele tale de contact, iar pharmatrade te va anunta cand acesta va fi disponibil intr-o farmacie.

medicament:

PROSCAR®

Prospecte medicamente

producator: Merck Sharp & Dohme

Indicatii: Proscar este indicat in tratamentul si controlul adenomului de prostata pentru a produce regresia prostatei marite de volum, imbunatatirea drenajului urinar si atenuarea simptomelor asociate cu adenomul de prostata.
Posologie si mod de administrare: Doza recomandata este de un comprimat de 5 mg zilnic, inainte sau dupa ingestia de alimente. Desi se pot observa si ameliorari rapide, este necesara o perioada terapeutica de cel putin 6 luni pentru a aprecia daca s-a obtinut un raspuns favorabil. Posologia in insuficienta renala: Ajustarea dozelor nu este necesara la pacienti cu insuficienta renala de diferite grade (clearance de creatinina scazut chiar pana la 9 ml/min) deoarece studiile de farmacocinetica nu au aratat vreo schimbare in eliminarea finasteridului. Posologia la varstnici: Nu este necesara ajustarea dozelor, desi studiile de farmacocinetica au indicat o eliminare a finasteridului intrucatva redusa la pacientii peste 70 de ani.

Contraindicatii: Proscar nu este indicat la femei si copii. Proscar este contraindicat in urmatoarele situatii: Hipersensibilitate la oricare dintre componentele acestui produs; sarcina - folosirea la femei atunci cand ele sunt sau pot prezenta potential de a fi gravide (vezi

Precautii: Sarcina si expunerea la finasterid - risc pentru fetii de sex masculin).

Precautii: Generale: Avand in vedere ca este posibil ca raspunsul favorabil la Proscar sa nu se manifeste imediat, pacientii cu volum urinar rezidual mare si/sau flux urinar sever diminuat trebuie monitorizati cu atentie pentru uropatie obstructiva. Cancerul de prostata: Atat inainte de initierea terapiei cu Proscar cat si periodic dupa aceea, se recomanda ca pacientii sa fie supusi tuseului rectal precum si altor examinari pentru depistarea unui eventual cancer de prostata. ASP este folosit din ce in ce mai mult pentru detectarea cancerului de prostata. In general o valoare initiala a ASP >10 ng/ml (Hybritech) impune continuarea investigatiilor si eventual biopsia; la o valoare a ASP intre 4 si 10 ng/ml este bine ca investigatiile sa fie continuate. Medicul trebuie insa sa stie ca o valoare initiala a ASP < 4 ng/ml nu exclude cancerul de prostata. Finasteridul duce la o scadere a concentratiilor serice ale ASP chiar si in prezenta cancerului de prostata (vezi interactiuni cu testele de laborator). In evaluarea valorilor ASP trebuie tinut cont de scaderea acestora la pacientii cu adenom de prostata tratati cu Proscar, scadere care nu exclude posibilitatea existentei unui cancer de prostata concomitent. Orice crestere sustinuta a nivelurilor ASP la pacientii tratati cu finasterid trebuie atent evaluata, luandu-se in considerare inclusiv posibila lipsa de complianta la tratamentul cu Proscar. Nu s-a demonstrat inca nici un beneficiu clinic la pacientii cu cancer de prostata tratati cu finasterid. In studii clinice controlate la pacienti cu adenom de prostata, finasteridul nu a scazut rata depistarii cancerului de prostata. Interactiuni cu testele de laborator: Concentratiile serice ale ASP se coreleaza cu varsta si cu volumul prostatei pacientului, iar volumul prostatei se coreleaza cu varsta pacientului. Atunci cand se apreciaza valorile ASP trebuie avut in vedere faptul ca in general concentratiile ASP scad la pacientii tratati cu Proscar (vezi Precautii, Cancerul de prostata). La majoritatea pacientilor se observa o scadere rapida a ASP in primele luni de tratament, dupa care nivelurile ASP se stabilizeaza la o noua valoare care este aproximativ la jumatatea celei de dinainte de inceperea terapiei. Aceasta scadere este de asteptat indiferent de valoarea initiala a ASP, desi ea poate prezenta variatii individuale. De aceea, la un pacient tipic tratat cu Proscar timp de cel putin 6 luni, valorile ASP trebuie dublate pentru a le compara cu valorile fiziologice ale barbatilor netratati. S-a constatat o suprapunere considerabila a nivelurilor ASP intre barbatii cu si cei fara cancer de prostata. De aceea, la barbatii cu adenom de prostata, valorile ASP cuprinse in limite fiziologice nu exclud un cancer de prostata, indiferent daca pacientul este sau nu in tratament cu finasterid. Pe baza unei comparatii intre concentratiile ASP la barbatii diagnosticati cu cancer de prostata in timpul administrarii de Proscar (n=10) si cele ale barbatilor nediagnosticati cu cancer de prostata in timpul administrarii de Proscar, se poate afirma ca tratamentul cu Proscar nu impieteaza capacitatea ASP de a diferentia adenomul de prostata de cancer. Folosirea in pediatrie: Proscar nu este indicat la copii. Nu s-au stabilit inca siguranta si eficienta in cazul administrarii la copii.

Sarcina si alaptare: Sarcina: Proscar este contraindicat a fi folosit la femei atunci cand ele sunt sau pot prezenta potential de a fi gravide (vezi Contraindicatii). Datorita capacitatii inhibitorilor de 5-alfa reductaza de a inhiba transformarea testosteronului in dihidrotestosteron, aceste medicamente inclusiv finasteridul, pot provoca anomalii ale organelor genitale externe ale unui fat de sex masculin atunci cand se administreaza unei femei gravide. Expunerea la finasterid - risc pentru fetii de sex masculin: Tabletele de Proscar sfaramate sau rupte nu trebuie manipulate de femei care sunt sau pot prezenta potential de a fi gravide, datorita posibilitatii de absortie a finasteridului si a riscului consecutiv pentru un fat de sex masculin (vezi Sarcina). Mame care alapteaza: Proscar nu este indicat la femei. Nu se cunoaste daca finasterid este excretat in laptele uman.

Interactiuni medicamentoase: Nu au fost identificate interactiuni cu importanta clinica. Proscar nu pare sa afecteze semnificativ sistemul enzimatic de metabolizare a medicamentelor legat de citocromul P450. Compusii cu care s-au facut teste pe oameni au inclus propranololul, digoxina, gliburidul, varfarina, teofilina si antipirina. Alte tratamente concomitente: Desi nu s-au efectuat studii legate de interactiuni specifice, in studii clinice Proscar a fost utilizat concomitent cu inhibitori de enzima de conversie a angiotensinei, alfa-blocante, beta-blocante, blocante ale canalelor de calciu, nitriti utilizati in boli coronariene, diuretice, antagonisti H2, inhibitori de HMG-CoA reductaza, antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), chinolone si benzodiazepine, fara dovezi de interactiuni adverse semnificative clinic.

Reactii adverse: Proscar este bine tolerat. In studii clinice controlate cu durata de 12 luni cuprinzand 543 de pacienti tratati zilnic cu 5 mg Proscar, la 7 pacienti tratamentul a fost intrerupt datorita reactiilor adverse atribuabile Proscar. Reactiile adverse cel mai frecvent raportate au fost cele legate de functia sexuala, totusi din cei 7 pacienti mai sus mentionati numai unul a intrerupt tratamentul cu Proscar datorita acestui tip de manifestari. In aceste studii, urmatoarele reactii adverse considerate de investigatori ca fiind posibil, probabil sau sigur legate de medicament si care au aparut cu o frecventa de peste 1% si mai mare decat la placebo, au fost: impotenta (3,7% la Proscar, 1,1% la placebo), scaderea libidoului (3,3%, 1,6%) si scaderea volumului ejaculatului (2,8%, 0,9%). Profilul reactiilor adverse pentru aproximativ 1100 de pacienti tratati zilnic cu 5 mg Proscar timp de 24 de luni, 400 de pacienti tratati 36 de luni si 50 de pacienti tratati 48 de luni a fost similar cu cel observat in studiile pe 12 luni. Nu exista nici o dovada a cresterii numarului reactiilor adverse pe masura cresterii duratei tratamentului cu Proscar. Incidenta unor noi reactii adverse sexuale legate de medicament scade pe masura cresterii perioadei de administrare, iar la peste 60% din pacientii la care apar reactii adverse sexuale, acestea dispar fara intreruperea tratamentului. Urmatoarele efecte adverse suplimentare au fost raportate in perioada de post-marketing: dureri si crestere de volum la nivelul sanilor; reactii de hipersensibilitate incluzand tumefierea buzelor si eruptie cutanata. Rezultatele testelor de laborator: Cand se evalueaza determinarea de laborator a ASP, trebuie luat in considerare faptul ca nivelurile ASP sunt scazute la pacientii tratati cu Proscar (vezi Precautii). Nu s-a observat nici o alta diferenta intre parametrii standard de laborator ai pacientilor tratati cu placebo si respectiv Proscar.

Supradozare: Pacientii care au primit doze unice de Proscar de pana la 400 mg sau doze multiple de pana la 80 mg/zi timp de trei luni nu au prezentat reactii adverse. Nu se recomanda nici un tratament specific in cazul supradozarii cu Proscar.

Forma de prezentare: Cutii cu 14 si 28 de tablete, fiecare tableta continand 5 mg finasterid.

Conditii de pastrare: A se pastra la temperaturi sub 30 grade Celsius si a se proteja de lumina. Tabletele de Proscar sfaramate sau rupte nu trebuie manipulate de femei atunci cand ele sunt sau pot prezenta potential de a fi gravide (vezi

Contraindicatii: Sarcina si expunerea la finasterid - risc pentru fetii de sex masculin).

 
IMPORTANT!
Toate informatiile cuprinse in acest site au carcater STRICT INFORMATIV si nu pot inlocui indicatiile, sfaturile si prescriptiile personalului medical.Daca aveti probleme cu sanantatea sau credeti ca aveti probleme cu sanatatea, adresati-va medicului! Informatiile prezente in acest site nu se pot folosi sub nici o forma pentru diagnosticarea, tratarea sau prevenirea oricaror probleme de sanatate. Trebuie sa citi cu mare atentie prospectul! Informatiile si sfaturile legate de suplimentele nutritive nu au fost avizate de catre Ministerul Sanatatii si de catre celelalte organisme abilitate si nu au intentia de a diagnostica, trata, vindeca sau preveni nici o boala.

www.smartart.ro | web . print . id . photo